„RESTITUIȚI-O RECLAMANTULUI”

Închizând acel an de clește, 2016 — executarea din România de o parte, acuzația redenumită de cealaltă —, Apolozan s-a îndreptat către singura ușă care, în teorie, mai rămânea: cea penală. La 19 decembrie 2016 a depus o plângere la instanțele din Alicante împotriva responsabililor dosarului AEAT, pentru construirea datoriei și a „nelocalizării” (A.43).

Răspunsul Judecătoriei de Instrucție nr. 3 încape în trei cuvinte, care apar literalmente în ordonanță: „restituiți-o reclamantului”. Fără nicio diligență de cercetare. Fără a examina seria poștală. Fără a solicita dosarul de domiciliu fiscal care ar fi confirmat sau infirmat plângerea într-o după-amiază.

O plângere restituită nu este o plângere respinsă: este o plângere neexaminată. Diferența contează, pentru că versiunea instituțională a acestui caz va spune ulterior că pretențiile condamnatului „au fost deja văzute” de instanțe. Această ordonanță dovedește contrariul: prima dată când o instanță putea privi dosarul poștal din Alicante, a ales să nu îl deschidă.

Va fi prima verigă a unei serii — patru plângeri în cinci ani, niciuna cu diligențe de cercetare — pe care această Istorie o va documenta la momentul cuvenit. Sistemul care îi cerea lui Apolozan să epuizeze căile legale i le închidea, una câte una, fără a pune piciorul în ele.