PATRU PLÂNGERI, ZERO DILIGENȚE DE CERCETARE

În paralel cu închiderea verticală a căilor de atac, Apolozan a încercat timp de cinci ani cealaltă cale pe care legea o oferă celor care pretind că au fost victima unor infracțiuni comise de funcționari: să le denunțe.

Seria este documentată piesă cu piesă: plângerea din decembrie 2016 împotriva responsabililor dosarului AEAT — restituită fără diligențe de cercetare, după cum a relatat deja această Istorie (A.43); plângerea din august 2018 privind judecătoria de instrucție nr. 2 și Curtea Provincială (A.58); cea din august 2021 împotriva judecătoriei de instrucție nr. 3 (A.56); cea din octombrie 2021 împotriva judecătoriei de instrucție nr. 1 (A.57). Patru plângeri, în fața unor procurori și instanțe diferite, de-a lungul a cinci ani.

Rezultatul comun: nicio diligență de cercetare consemnată. Nicio declarație luată, niciun dosar solicitat, nicio confruntare a seriei poștale pe care orice funcționar ar fi finalizat-o într-o după-amiază. Răspunsurile — acolo unde au existat — au fost respingeri și neadmiteri fără o examinare pe fond a celor reclamate.

O tăcere izolată este un criteriu. Douăzeci de tăceri orientate în aceeași direcție sunt un sistem. Valoarea probatorie a acestei serii nu stă în nicio piesă individuală: stă în însăși seria — în imposibilitatea statistică ca patru organe diferite, de-a lungul a cinci ani, să coincidă în a nu lua o singură diligență de cercetare pe plângeri documentate, dacă nu cumva răspunsul era decis înainte de a le citi.