DATORIA CARE A CRESCUT LA TRECEREA FRONTIEREI — ȘI OMUL „NECUNOSCUT” CU O ADRESĂ EXACTĂ

Executarea din România merită acum radiografia ei completă, pentru că propriile ei hârtii conțin două demolări.

Prima este aritmetică. Stabilirea spaniolă originară se ridica la 129.884,09 de euro — 119.463,60 de principal plus 10.420,49 de dobânzi (DOC-0215). Rezoluția română de sechestru din 4 august 2016 execută „Datorii UE” de 797.888 de lei: 178.000 de euro (A.41). Pe drum, datoria s-a umflat cu vreo 48.000 de euro — 37 % — a căror defalcare nu i-a fost niciodată notificată debitorului. Pot exista majorări și dobânzi care să explice o parte; calculul exact, care este ceea ce legea cere să fie arătat, nu a fost niciodată arătat. A fost executat împotriva lui.

A doua demolare este geografică, și este cea care închide pentru totdeauna narațiunea „de negăsit”. Însăși executarea română l-a notificat pe debitor la domiciliul lui fiscal din Constanța — adresă exactă, cu identificare personală inclusă — cu notificarea nr. 185630, din 25 aprilie 2016 (A.41). Statul spaniol, prin instrumentul lui de recuperare, avea adresa precisă a lui Apolozan din România din 2016.

La doi ani și jumătate mai târziu, dispoziția care a deschis calea către Mandatul European de Arestare afirma: „paradere necunoscut… posibil de găsit în afara Spaniei” (DOC-0145, p. 89; 23-10-2018). Același stat. Același om. Localizat la cent de ramura care încasa; necunoscut pentru ramura care urmărea. Nelocalizarea funcționa exact unde era nevoie — și numai acolo.