CELE PATRU ADRESE

Pentru a înțelege deceniul care urmează, trebuie să ne întoarcem și să privim, o dată pentru totdeauna, dosarul poștal al AEAT din Alicante. Pentru că „nelocalizarea” lui Apolozan nu a fost un episod: a fost o tehnică și a lăsat o serie documentară.

Între 2010 și 2012, cererile și propunerile de stabilire pentru impozitul pe venit pe 2009 au fost trimise la patru adrese diferite, în două provincii — inclusiv o notificare trimisă la Cádiz (DOC-0213) —, niciuna fiind domiciliul fiscal consemnat ca dovedit în însuși sistemul Agenției (DOC-0226, DOC-0227; A.65). Tiparul de viață al destinatarului explica totul: un constructor care lucra în toată țara, cu locuința sa formală în Alicante — la locuința fratelui său — și perioade petrecute la poalele fiecărui șantier. Administrația avea data corectă. Seria poștală o evita, piesă cu piesă.

Iar când destinația era una diferită, scopul se schimba: comunicările menite să respingă recursuri sau să notifice avocatul ajungeau din prima încercare, cu certificatul lor (DOC-0186, DOC-0193, DOC-0194). Mașinăria funcționa. Adresa la care funcționa era aleasă de dosar.

Pe acea „imposibilitate de notificare” fabricată s-a construit caracterul definitiv al unei datorii, iar pe acel caracter definitiv, tot restul: sechestrele, executarea internațională, cele 21 de imobile din România. Dosarul poștal din Alicante este fundamentul îngropat al întregii clădiri — și este documentat, plic cu plic, în însăși arhiva AEAT.