DISPOZIȚIA CARE APRINDE MAȘINĂRIA

Între toamna lui 2017 și toamna lui 2018, procedura a avansat către judecată. Iar când ședința era deja la orizont, mașinăria „nelocalizării” — aceeași pe care un judecător o demontase în câteva ore — a fost repornită. De data aceasta, cu metodă.

La 23 octombrie 2018, o dispoziție a Secției Întâi a Curții Provinciale din Bizkaia a pus secvența în mișcare (DOC-0145, p. 88). Ce a urmat a fost o escaladare cronometrată pe care această Istorie o va documenta piesă cu piesă: într-o săptămână, acuzarea publică avea să ceară Mandatul European de Arestare; în cinci săptămâni, avea să fie activat INTERPOL; în zece, Apolozan avea să fie în închisoare; în paisprezece, așezat pe banca acuzaților ca „fugarul” care nu a fugit niciodată.

Pentru a aprecia acea secvență trebuie amintit ce apărea între timp în registrele publice: adresa lui era în sistemul AEAT — certificată de însăși Agenția în chiar acel an, 2018 (DOC-0226) —, viața lui era aceeași ca întotdeauna, iar în cele peste o sută de pagini ale desfășurării care urmează nu va exista o singură verificare a adresei de domiciliu: nicio interogare a registrului municipal, a Institutului Național de Statistică ori a registrelor fiscale pe care orice instanță le consultă în câteva minute.

Nu căutau să localizeze un om. Pregăteau scena pentru un rol pe care cineva i-l scrisese deja.